Într-un elan transcendental propedeutic, Cornel Dinu, cu inconfundabila-i elocvență deloc obnubilată, l-a făcut pe Gigi Becali căcărează. Printr-o inferență locvace, ce ține doar de fenomenologia spiritelor elevate, a adăugat ex catedra: „Mai bine se năștea oaie și nu putea să vorbească”. Pastoralul său conlocutor, luat prin surprindere și echivocând printr-o eschivă, a procedat habitual, exprimându-se interogativ: „Nea Cornele, de ce te iei de mine?”. Și-a răspuns însă singur, cu celeritate, într-un mod vag irefutabil: „Fiindcă ți-e frică să te legi de Giovani!”.
Are Gigi un dar de a se lua în clanță cu cine nu trebuie, ceva de speriat. E drept că pe urmă se duce creștinește la Nașu’, să-și pună cenușă în cap, pe principiul „Toarnă-te singur și la grade mari”. Nici nu s-au uscat bine scuipații de pe schimbul de idei cu Dragomir, că l-a luat Procurorul. Nu că Războinicul Luminii n-ar fi obișnuit cu procurorii, doar că nu te pui cu ăla din Ștefan cel Mare, un ebenist al limbii de lemn de cea mai nobilă esență.
Nu știu din ce li s-a năzărit, fată, că eram într-o pendulare exhaustivă de la cratiță pe centură (unde m-au trimis unii săptămâna trecută, în documentare). Știu însă că pe titanii ăștia ai sinistrului sinergetic din fotbalul românesc nu-i ține supărarea mult. Se împacă ei la o tablă, la un tabinet.
Cum să abați atenția suporterilor de la cupele europene, pe care n-o să le mai vedem nici la muzeu? Încing patronii o miuță metafizică. Până la urmă, ce mare lucru? Vorba lui Gigi – (acum câțiva ani, când nu i se dusese buhul în tot Strasbourgul și-n jumate de Bruxelles) – după un schimb de idei cu Don Corleone: „M-am certat cu Mitică Dragomir, dar fără jigniri. El m-a făcut oligofren, eu l-am făcut zdreanță, dar nu ne-am insultat”.
articol scris de Lelia MUNTEANU
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER